În condiţiile globalizării, dezvoltarea durabilă este o chestiune de macroeconomie. Noi încă sîntem la nivelul în care vedem economia la fel ca Maimonide. În realitate, macroeconomia este un fel de coroniţă împletită din trei rămurele. Cea mai importantă este ramura alcătuită din fluxul de materii prime şi energie. Cea de a doua rămurea este fluxul monetarist. Locurile unde cele două ramuri se ating se cheamă pieţe. Dar mai există şi cea de a treia rămurea chemată fluxul de risc. Sper că actuala criză a creditului va focaliza atenţia asupra fluxului de risc. Aici se propagă periodic unde de şoc care distrug biodiversitatea. Însă , atenţie!, biodiversitatea este de asemenea o resursă care aparţine primului tip de flux considerat în macroeconomie. Criza financiară de acum este o bagatelă faţă de crizele următoare în macroeconomie! Proasta gestionare a riscurilor este o problemă a întregii societăţi actuale.
Titus Filipas
Etichete Biodiversitatea, Dezvoltarea durabilă, Economia, fluxul de risc, fluxul monetarist, gestionarea riscurilor, Macroeconomia, Maimonide, materii prime şi energie, Pieţe, resursă, Titus Filipas, unde de şoc
septembrie 28, 2008 la 9:41 am |
Exploatarea materiilor prime din natura, adica marirea “inputului” din prima ramura din modelul schitat in articol se poate face pe seama unor habitate naturale , ceea ce conduce aproape automat la afectarea biodiversitatii. Atunci cand o arie naturala este afectata de o exploatere industriala sau agricola antreprenorul, fie nu ia in calcul renaturarea zonei – aceasta urmand sa fie suportata de un buget public sau de generatiile viitoare, fie nimeni nu ia in calcul acest lucru .
Un astfel de antreprenor isi transfera cheltuielile catre bugetul public – maximizandu-si profitul (a doua ramura din model) , de cele mai multe ori prin influenta oculta asupra factorilor de decizie politici.
Totodata , un astfel de antreprenor evita riscul inerent competitiei economice oneste (a treia ramura din model), transferandu-l asupra institutiei pe care o paraziteaza – statul, implicit asupra celor ce contribuie in mod onest la constituirea bugetelor.